Fii Ajutor Zurli în campania Mesaje de Iubire pentru Copiii cu Branule
Aceasta este o campanie care să ne ajute să desenăm zâmbete pe cele mai triste chipuri de copii și părinți. Doar cine a fost vreodată într-o secție de oncopediatrie știe despre ce vorbesc.
E un loc în care oamenilor le vine greu să meargă. Noi reușim să ajungem de câteva ori pe an. Din cauza pandemiei nu mai putem susține singuri campania. Așa că te rugăm să ne ajuți să ducem și în 2021 Mesaje de Iubire pentru Copiii cu Branule. De 1 Iunie vrem să pregătim pentru fiecare copil internat o bucurie - câte o jucărie/un joc, obiecte și produse de igienă, dar și câte un mesaj de încurajare de la voi.
Ziua Copilului e și pentru copiii bolnavi de cancer. Mai ales pentru ei. Pe 1 Iunie, vrem să ducem cadouri ( jocuri, jucării, obiecte de igienă ) pentru copiii internați în secțiile de oncopediatrie din Timișoara, Craiova, Iași, Cluj Napoca, Brașov, București, Tg Mureș și Constanța.
Fii Ajutor Zurli!
DONEAZĂ AICI - https://nouageneratie.galantom.ro/fundraising_pages/view?id=19551
Sunt aproape 1000 de copii internați în secțiile de oncopediatrie din România. Avem nevoie de tine! Donează și fii sigur că bănuțul tău ne ajută pe noi să ajungem la ei ca să le ducem din partea ta Mesaje de Iubire.
Au mare nevoie să știe că nu sunt singuri în lupta asta grea. Îți multumim și te îmbrățișăm din partea fiecărui copilaș bolnăvior, dar care știe atât de bine să strângă în brațe.